Amintiri cu bunici

 

Mi-aduc aminte.

Ce dragi imi sunt amintirile-acele…

Cu părul dat vântului sa-l alinte

Priveam caii pe cer alergând printre stele.

 

Nopţile erau cuminţi

Si se-ntindeau in iarbă-n tacere,

In spirale subţiri de greieri încinşi

Îmi făcea cuib cald, fânul de miere.

 

In podul bunicilor cresteau coşuri cu nuci şi alune,

Mere cu faţa ridată si parfum amărui…

În casa azi goală, privirile lor dragi si bătrâne

Atârna peste ani, liniștite-ntr-un cui.

 

Caii copilariei mele se-aruncă din cer, licurici pe pământ,

În livada albastră clipesc greieri si stele,

Rumenesc în iarba dansată de vânt

Cireşe coapte, căzătoare, peste verile mele.

​​​​​

​

Zâna Pădurilor

 

Sunt zâna pădurilor tale,

Aromă de frunze batute de vânt,

Părul despletit imi curge la vale,

Ochii-mi sunt păsări ce se deșiră zburând.

 

Sunt izvorul setei tale,

Apa ce-o sorbi cu buze fierbinţi,

Trupul meu ars de prăpăstii abisale

Se lasă in voia a lor tale dorinţi.

 

Mă vei afla mereu in pădurea cea deasă

Dansând cu copacii dansuri de foc,

Sunt a ta zână copilaroasă, frumoasă,

Cu râul albastru prins de mijloc.

 

Vino sa-mi desprinzi de pe umeri rochia

Impletită ales din vânturi subţiri,

Las-o sa cadă, intră in jocul

Acestei dulci si ameţitoare plutiri.

 

Sunt zâna pădurilor tale,

Cerul căzut peste poiana cu flori,

Sunt lumina caldă si moale

Ce-ţi aprinde în suflet curcubeu de culori.

​

​​

Mersul pe un curcubeu

 

Merg pe un curcubeu cu pas ușor,
Atentă să nu-l frâng, să nu-l destram,
Pe puntea lui sunt doar un trecător,
Pe-al cerului plin de culoare ram.

 

În verde mă inund până la brâu,
Părul meu lung în galben îl deșir,
În albastru mă scufund ca într-un râu,
Iar roșu mă cuprinde in delir.

 

Merg pe un curcubeu cu pas ușor,
Atentă să nu-l frâng, să nu-l destram,
Pe puntea lui sunt doar un trecător,
Și alte griji sau gânduri n-am!

​

​​​​​​​

Rugăciune de Iarnă

 

Întâi am să suflu între pagini
Ca într-o lumânare aprinsă
Și-n palme cartea va ofta ușor,
Surprinsă.
Îmi voi juca privirea
Pe străzi și printre case
Aiuritor departe…
În cameră va curge seara
Din vioara albastră
Și voi opri perdeaua,
Pe tâmple, la fereastră.
Am să-ți colind prin păr
Cu degete cuminți
Și-am să-ți șoptesc, plecatul meu,
Povestile cu prinți
Și fete de-mpărat.
Vom aștepta așa să vină iarna,
Să ne strângă-n palme obrajii de carmin,
Și fulguind subțire și-nfundat,
Să cadă pe covor,
Amin.

​

Inele

 

Ieri am străbătut pădurea

Și-am adunat inelele copacilor

Risipite aiurea

Împrastiate pe jos.

Am strâns atâtia ani

Că a început să-mi pară

Povara de prisos.

Pe cele mari și grele

Le-am dăruit copacilor tineri

Să se mandreasca cu ele.

Pe cele mici

Le-am pus pe degetele unui copil

Și el a plâns

Că-i plac anii subtiri

Să-i las să îi păstreze

Ca amintiri.

Pe toate celelalte

Le-am încuiat într-un sertar

Să-mi povestească despre arbori

Când va ierna in ele iar.

​​

​

Baloane de Săpun

 

Ne jucam amândoi cu cuvintele.

Tu faci din ele baloane de săpun colorate,

Ale mele sunt vii, mișcătoare,

Dintr-un colț de suflet sculptate.

 

Baloanele tale de săpun sunt frumoase,

Flori de neant sclipitoare, fragile,

Fac poc-poc, se sparg în artificii

Strălucitoare, insinuante, abile.

 

Mă captivează jocul, și-l joc iscusit,

Cuvintele mele se împlântă-n țărână,

Cresc iarbă și flori, se-mpletesc fericit,

Cu roiuri de fluturi în culori se îngână.

 

Pe deasupra câmpiei cuvintelor mele

Baloane letarge de săpun zăbovesc

O secundă sau două, și cu vântul de seară,

Dispar în neant, efemer "te iubesc".​

​​

​

Daca ar fi sa plec departe

(pentru Stephanie)

​

Daca ar fi sa plec departe

Intr-o lume fara nume,

M-as inchide intr-o carte

Pasii ca sa ti-i indrume. 

 

Cand ti-e dor, sa-i rasfoiesti

Aripile lungi si albe,

Gandurile sa-mi citesti,

Sa le porti ca niste salbe. 

 

Si de-a pururea a ta

Intre copertile inchise,

Drumul ti-l voi lumina

Cand vei luneca in vise. 

​

​

Fara Tine

 

candva vei afla c-am plecat,

pamantul va toarce iarba amara,

pe crestetul tau aplecat,

ceata-nnoptata va da sa rasara.

atunci vei cadea in genunchi,

vantul va-mpleti franghiile lungi

peste tine, va bate,

va urla si toamna cazuta pe branci

va strabate.

si-apoi va fi tacere si strigat,

zile si nopti nemiscate si grele,

tu vei alerga cautandu-ma-n tine,

din pleoapele lumii ploaia se-aduna

spre mine.

cumva te vei sprijini pe un gand

si talpile-ti vor creste in ceruri,

inima ta va vrea sa m-auda,

dar iarna o va-ngropa in viscol si geruri

alba si cruda.

apoi nu va mai fi chiar nimic,

doar mainile tale si bratele mele,

m-ai gasit, imi vorbesti prin timpu-adormit,

ma strangi intre clipele grele

tulburat si soptit.

iti voi spune c-am vrut sa plec mai departe,

ca ma dor ochii tai, rupti dintr-o noapte,

ca am vrut sa alerg, sa te uit, sa te strig,

ca ma-ntorc risipita si ma cuprinde parca

de tine un frig.

 

​

Dor de Primavara

 

Primavara, prefa-ma in fluture, sa zbor

Cu vantul prin ciresii-n floare,

Sa lunec pe al cerului covor,

Beata de verde si de soare.

 

Fa-ma un fir timid de iarba,

Sa-mi inalt fruntea din pamant,

Lumina calda sa m-absoarba,

Cu boarea diminetii sa dansez, sa cant.

 

Lacrimile mele fa-le roua,

S-alunece pe frunze verzi -

Mici diamante sparte-n doua.

Obrazul ud sa mi-l dezmierzi.

 

Muguri moi si dulci rasara

Pe brate de copaci batrani,

Fa-ma sa uit, tu, primavara,

C-am tors tristeti atatea luni.

 

Sufla usor asupra mea

Ca peste un puf de papadie,

Sa zboare-n aer, ca o nea

Tristetea ce n-o sa mai fie.

​

​

Caii de foc

 

Alergau printre nori

Caii cu coame de foc,

Treceau herghelii,

Ca un ultim noroc.

 

Starneau nevazut

Linistitul vazduh,

Galop fara drum

Spre un hotar nestiut.

 

Pasii lor au trecut

Cateodata prin noi,

I-am simtit, i-am vazut,

I-am chemat inapoi.

 

Cai de vis, cai de vant,

Cai de foc efemer,

Intre cer si pamant

Cai de dor si mister.

​​​​

​

Te caut

 

Te caut în zările ce dau să apună,

Te caut în vântul ce curge șoptit,

În balansoarul de vise pe un colț de lună

Îmi legăn amintirea unui dor nerostit.

 

Te caut peste mări și-n adânc de oceane,

Cobor în neant și-n profunzimi de opal,

Îmi urc gândul pe azurii coloane

Săpate în cerul arcuit peste mal.

 

Te caut în mine, în tine, în noi,

În steaua agățată de o noapte uriașă,

Pe creste de munte, în taina de-apoi,

Să te-aduc lânga mine, în suflet, acasă.

​

​

La malul unei zile

 

La malul unei zile m-am oprit,

La ceasul ce-nclina spre noapte,

Si in amurgul albastrit

Vazduhul s-a umplut de soapte.

 

O calauza prin neant

Mi-a dat tarcoale pret de clipe. 

Cu gandul gol si ezitant

Am desfacut spre cer aripe. 

 

Dar n-am plecat. Nu m-am ascuns

De ceea ce in zari rasare.

Am inteles indeajuns

Ca toate trec si-s calatoare.

​

Revenire

 

Mă întorc din nou la mine,

Pe o cale-ntortocheată, 

Dar în suflet am ruine

Și tăceri sculptate-n piatră. 

 

Le voi duce așa o vreme,

Le voi ține-n mine strâns,

Triste neguri și poeme,

Visul spart și chipul plâns.

 

Dar va fi apoi lumina

Unei primăveri mirate

Înflorită în grădina

Unor visuri nevisate.

​​​​​

​

​Drumul

​

În față, drumul se așterne vălurind

Ca o panglică sclipind in soare.

Te iau de mână si te-ntreb zâmbind:

Vrei să pășești pe el cu mine, oare?

 

E luminos si bun acum

Caci urcă fericit un munte,

Dar va cădea și-n văi de scrum,

Și se va pierde prin păduri oculte. 

 

Va fi și urcator, dar și-n cădere,

Si vom atinge de pe vârfuri cerul. 

Vor fi si râsete, dar si durere,

Ne va imbratisa caldura, dar si gerul. 

 

Dar drumul acesta, de-ți sunt dragă,

Și dacă lânga mine ești,

Ne va deschide lumea-ntreagă,

Iar noi vom țese din azur, povești. 

​​​​​​

De vorbă cu un copac

 

Îmi plac inelele tale...

Câte-ai putea să-mi dai?

Depinde, fată dragă.

Câți ani ai vrea să ai?

 

Atâția cât să simt

Că pot s-alerg pierdută

Prin munți și prin păduri...

Că timpul mă sărută,

 

Că zâmbetul mi-e prieten,

Și dragostea-i ușoară,

Că anii-s primavară

Și nicidecum povară!

​

​

Maluri si Frunze

 

Ma indepartez de tine, usor,

Cum luneca o frunza pe apa

De la al malului dor.

Ma poarta raul amagitor

Spre alte maluri straine

Departe-n lumea lor

Incet sa uit de tine.

Apele ma arunca involburat, mai departe,

Spre vise si pamanturi desarte.

In ale lor brate ratacitoare,

Ma duc, iubirea mea, spre un tarm cu soare.

​

​

Aveti un foc?

 

Mai bine ti-ai aprinde tigara

La incendiul din inima mea

E veritabil si rosu ca para

Si arde fara sa vrea.​​​​

​

Vis

 

Ma gandesc adesea la tine.

Iti visez ochii si privirea in zare.

Si-n ale gandului dulci serpentine

Lunec intr-o de lume uitare.

 

Cand serile cad peste toate

Si doruri se-aduna in mine,

Ma risipesc in bolti instelate,

Cu sclipiri reci, diamantine.

 

Si ce daca-s singura-n noapte,

Si ce daca totu-i un vis,

In ale bratelor tale soapte,

Cad ca-ntr-un dulce abis.

​​​​

​​​

Tigara Aprinsa

 

Tu iti fumezi viata cu gesturi largi

Din capatul meu pana in capatul opus

Intre buze cuvinte lustruite spargi

Si taci ca si cand nu ai nimic de spus.

Te uiti cu coada ochiului sa vezi

Daca mai sunt inca la stanga ta

Si daca da

Iti scuturi scrumul ochilor pe geam

Si-ntorci cu gandu-aiurea o fila

Umpland causul poeziei gol

Cu o zi de toamna inutila.

 

Vara

 

Vara si-a gasit culcusul

intr-un cuib de grau

suvoi fierbinte de spice

curgand unduit ca un rau.

De-ar fi sa te prinzi

de zabrelele lungi

si ochii sa-ti ascunzi

intre boabele coapte

ai simti cum din arcuri

cu corzile grele

se scurg seve incordate

crosetate din uriase andrele.

Si-ai pleca luand furis

caldarea cu spice

s-o asezi aburind pe masa

caci plina fiind de boabe voinice

va-nsemna ca pastrezi vara

toata iarna in casa.

​

​

Iarna

 

Iarna isi vinde fulgii pe nimic

isi scutura gradinile coapte,

să cadă

gemene fructe, unicolor mozaic

defilând intr-o neasteptată paradă.

Pe pământ copacii par versuri rimate,

scrise cândva de poeti nestiuti,

ce-si lasa povestile-n omat ingropate,

si cu fulgii de nea se fac nevazuti.

Lipită de somnul pămantului greu

urechea zapezii il aude când,

rugându-se pentru nevazutii lui, mereu,

acestia-i răspund din adânc,

germinând.

​​​

​​​​

În pădurea de argint

 

În pădurea de argint,

În al iernii labirint,

Picurată-n stropi de soare,

Se deschide o cărare.

 

Neatinsă și pristină

Ca o greșeală fără vină,

Te invită să îi scrii,

Slove adânci cu pașii vii.

 

Ca un semn de întrebare,

Când lumina încet dispare,

Drumul, însotit de lună,

Blând si albastru stă s-apună.

​

​​

Furnica

 

Am întrebat o furnică

Cum de poate să care

Ditamai paiul,La ea în spinare.

 

Mi-a răspuns liniștită:

“Cu zâmbet și iubire!”

Și-am rămas uimită

De-așa dăruire.

 

Cum zâmbește o furnică?

Asta nu știu a spune,

Dar cred că-i iubire

În a ei perfecțiune.

​

​

Gol

 

Te las sa pleci, desi, pentru o clipa,

Am vrut sa te opresc din drum,

Povesti cu noi, trista risipa,

Se rup, se sparg si se transforma-n scrum.

 

E goala lumea si-i tarziu,

Istoria noastra s-a sfarsit,

De-acum fara de tine am sa fiu

Caci ochii tai pe-ai mei i-au parasit.

 

Peretii cresc ca muntii cei de piatra

Fereastra a atins un nor

Pe-al patului deşert, in seara-albastra

Visez cu tine si mi-e dor, mi-e dor.

 

 

Gândurile Mele

 

Gândurile mele sunt păsări albastre,

Bizare făpturi cu aripi întinse,

In cerul adânc, sclipitoare, măiastre,

Se avântă pieziș, de beție cuprinse.

 

Gândurile mele sunt fărâme de vise,

Broderii de lumină si umbre precare,

Uneori neclintite, ferme, concise,

Alteori fantome fulgurant călătoare.

 

Frânturi de culori din mine desprinse,

Se compun, descompun, în continuă poveste,

Iluzorii sau nu, tenace sau stinse,

Caruselul lor nicicând nu se-oprește.

 

 

De-a cuvintele

 

Floarea de soare,

Floarea de soare...

Soare-oare-are?

 

Mă joc cu cuvintele.

Despartite pe rând,

Sparte in două -

Precum dimineața se sparge

In bobițe de roua -

Imi alunecă rotunde din mână

Să se-ascundă undeva-n țărână.

Jucarii mici si curate

Le-am pierdut in joc pe toate!

S-au risipit si s-au pitit,

Pe sub pălăriile uscate

Ale unei buruieni umflate.

    

Fără cuvinte

Nu-mi pot aduce-aminte

De floarea de soare.

Oare

Au coborât din cer

In lanul efemer

Nemuritorii sori?

Arde-vor pe pământ

In marea de porumb

Astre aurii

Aprinse-n focuri vii?

 

Fără cuvinte

Lanul meu e un cer pe pământ

Asa că le las uitate-n iarbă

Si cânt.

​

​

In Memoriam

 

Unde te duci, atunci cand nu mai esti?

Departe, intr-o lume schimbata in povesti.

Devii lumina, calauza celor dragi ramasi,

Sa ii veghezi, de pretutindeni, in ai vietii pasi.

​​

​

Leagan in cer

 

Zambetul tau mi-e leagan in noapte

Ma dau huta pe el cu ochii la stele

Nu te opri, arcuieste-l si poate

Pe cer il lasam, pictat in acuarele.

 

Cand singura sunt, si tu esti departe,

Cand noaptea-i adanca si sopotitoare

Ma leagana gandul ca tot ce ne-mparte

E scris intre astre si nu intamplare.

 

​

​​​​​Cad

 

Ploua, ploua,

Toarna cu galeata in adancul meu

Ma agat cu sufletul de frunze,

De copaci, de cerul greu.

Cad ametitor –

Caderea-mi sapa un gol de gand

Si ma sparge-n mii de lacrimi

De pamant, plangand.

 

​

Versuri de Iarna

 

Ne ninge alb iarna, iubitul meu,

Lucrurile isi pierd incet din contur,

Ganduri de brad, de ieri si de azi,

Ne-au desenat sarbatori imprejur.

 

Hai sa facem rocada de ierni

Sau esti iremediabil trist

Cand privirea prin mine ti-o cerni?

​​​​

​

Orizonturi

 

Valuri, valuri, valuri,
Si freamatul lor, departe…
Intre orizont si maluri
Viata mea se-mparte.

Un pescarus salbatic
Mi-e sufletul acum.
A fost intotdeauna
Iar zarile-mi sunt drum.

 

Vantul schimbarii

Vantul schimbarii matura maluri
In nisip urmele pasilor mei nu se sapa.
Alerg spre tumult, spre spumă de valuri…
Universule, lasa rasaritul sa-nceapa!

 

 

Pe un Nor

M-am oprit în zbor
Pe un colț de nor.
Ma întind pe el, agale,
Ca pe o pătura moale,
Sau ca pe o pajiste de puf
Suspendată-n vazduh.

Dacă scormonesc in glumă
În a lui albă spumă
Norul se destramă in două
Și-ncepe să plouă.

Și plouă, si plouă.
Ma țin de el cu brațele-amandouă
Căci se face mai mic
Pic cu pic
Pic cu pic.

Mai bine las norul in pace
Să se legene singur
Încolo încoace.
Nu îl tulbur, nu îl deșir
Doar plutesc pe el zâmbind
Clipe in șir.

​

Joc in iarba

 

Mă dau pe-un fir de iarbă

Ca pe un tobogan,

Și zdup! într-o bulă de rouă,

Cad ca-ntr-un lighean.

 

"Oh. Am crezut ca plouă",

se scutură, adormită,

o furnică

ce a fost stropită.

"Esti bine?", imi pare ca întreabă.

"Absolut minunat!",

îi raspund in grabă.

"Acum am sa ma prind de-o papadie

Și o s-o tai pe-un fir de vânt

În a verii rapsodie".